EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

UPDATE. „Hanul Vânătorului”, mistuit de flăcări (VIDEO)

Scris de Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
Restaurantul "Hanul Vânătorului", din apropierea Galaţiului, a fost cuprins de flăcări, în dimineața zilei de sâmbătă. La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stins incendii, o autoscară, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD tip B2, de la Detașamentul de Pompieri Galați. Ulterior, forțele au fost suplimentate…

Când se deschide „Orășelul lui Moș Crăciun”, în centrul Galațiului

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
„«Orășelul lui Moș Crăciun» din centrul municipiului Galați va fi destinația perfectă, unde vizitatorii, și cei mici și cei mari, se vor putea bucura de sărbătorile de iarnă într-o atmosferă magică”, promite Primăria orașului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 noiembrie 2022 – 7 ianuarie 2023 în centrul municipiului…

Poliția Rutieră schimbă data pentru testarea la legislație

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Șoferii gălățeni cărora le-au fost reținute permisele de conducere în urma unor abateri și care trebuie să susțină tesatrea obligatorie pentru verificarea cunoștințelor de legislație nu o vor putea face joi, 1 decembrie. Poliția Rutieră anunță că, întrucât ziua în care de regulă se susține acesta testare coincide în acest…

Trupa Krypton lansează un nou album la Galaţi

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Trupa Krypton lansează la Galaţi cel mai nou album al său, "Vremuri gri". Evenimentul are loc vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 20,30, la Versus Pub. În toamna acestui an, trupa l-a cooptat pe Dragoș Moldovan, câştigător "Vocea României" (2019), o voce care se alătură lui Eugen Mihăescu - lider,…

Când se aprind luminițele festive în Galați. Programul complet al Târgului de Sfântul Apostol Andrei, în Grădina Publică

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Meșteri populari din diferite zone ale țării se vor aduna în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022, în Grădina Publică, la „Târgul de Sfântul Apostol Andrei”. Vor avea loc spectacole de muzică populară în fiecare seară, iar aprinderea oficială a iluminatului festiv este programată miercuri, 30 noiembrie, la ora…

Licitații CFR de 40 de milioane de lei, pentru traverse și cleme elastice

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat două licitații pentru achiziția de materiale de cale - 20.000 de traverse normale și speciale din lemn impregnate, 4.000 mc de traverse speciale din lemn impregnate și 160.000 de seturi de cleme elastice -, în valoare totală de 39,117 milioane de…

Bazinul olimpic va intra în reabilitare în 2023

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Prezența ministrului Eduard Novak la Galați, pentru programul Strategie Națională pentru Sport, a adus, totodată, și o promisiune pentru comunitatea gălățeană. Novak își dorește ca toate bazele sportive aflate sub egida ministerului să fie cedate către administrațiile locale. Singura diferență referitoare la bazele sportive din Galați ce aparțin de minister…

Silviu Pripoaie, director interimar la DGRFP Galați

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați are, temporar, un nou șef, până după minivacanța de 1 Decembrie. Silviu Pripoaie, director executiv Inspecție Fiscală, asigură, conform fișei postului, conducerea instituției până pe 5 decembrie, zi în care este programată întoarcerea din concediu medical a actualului director general, brăileanul Cătălin Picuș.…

Excelența sportivă gălățeană, premiată de ministrul Novak

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
În cadrul prezentării proiectului de Strategie Națională pentru Sport, Eduard Novak, ministrul Sportului, a ținut să îi premieze cu câte o plachetă pe reprezentanții sportului gălățean care au avut contribuții semnificative în carieră. Cei premiați au fost: Dorinel Munteanu, Florin Nini, Sergiu Stancu, Remus Gheorghe, Costel Burlacu, Claudiu Vaișcovici, Radu…

Numărul ucrainenilor refugiați a scăzut sub 400

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Refugiații din Ucraina care ne trec granița sunt tot mai puțini, numărul celor care au venit în ultimele 24 de ore luate în calcul la raportare fiind mult mai mic comparativ cu cel din intervalul precedent.În privința intrărilor în țară, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare…

Unde va avea loc parada militară de 1 Decembrie, la Galaţi

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Gălăţenii vor avea din nou parte, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, de o paradă militară, pe strada Brăilei, zona Țiglina I. La defilare participă cu detașamente și tehnică UM01552, UM01551, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, Serviciul Teritorial al Poliției…

Defecțiuni tehnice și o pană de curent îngreunează situația camioanelor de la graniță. Cum este afectat PTF Galați rutier

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
O serie defecțiuni tehnice și o nouă pană de curent din Ucraina au oprit pentru moment activitatea de la mai multe puncte de trecere a frontierei, după ce ieri Republica Moldova a fost lovită de o pană de curent masivă, în urma bombardamentelor de la Kiev. Defecțiunile tehnice la baza…

Sărbătoarea Sf.Ap.Andrei - Începând de duminică, ample procesiuni religioase la Galați

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Sărbătorile închinate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitor spiritual al orașului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi slujitorii şi credincioşii din eparhie. În acest an se împlinesc 30 de ani de când Sfântului Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al…

Distracția începe din 30 noiembrie 2022. Sărbători pline de evenimente

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Începând din 30 noiembrie 2022, gălățenii vor avea parte de spectacole, patinoar în aer liber, carusel, târguri tradiționale, concurs de împodobit brazi, paradă militară, cadouri pentru copii, întâlniri cu Moș Crăciun, precum și de numeroase momente artistice. Primăria municipiului Galați a făcut public programul câtorva dintre acțiunile care vor avea…

Strategia Națională pentru Sport, prezentată la Galaţi

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Orașul nostru va fi vizitat de ministrul Sportului, Eduard Novak, cu prilejul prezentării Strategiei Naționale pentru Sport, document-cadru strategic ce poziționează sportul ca prioritate națională. Oficialul guvernamental va susține o conferință de presă, la sediul Prefecturii, joi, 24 noiembrie, cu începere de la ora 11,15. În afară de ministru, la…

Falsificator internațional, depistat la vamă cu acte de „Imperiul German”

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Un bărbat din Germania, urmărit internațional pentru falsificare de documente, a încercat să treacă vama cu un permis de conducere fantezist. Bărbatul s-a prezentat marți, 22 noiembrie, la PTF Oancea, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat. La control, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de…

Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Decembrie

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
În partea de sud-est a ţării, vremea va fi în general mai caldă în minivacanţa de 1 Decembrie, cu temperaturi care vor ajunge la 13-14 grade, conform meteorologilor. Potrivit directoarei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, citată de Agerpres, informaţiile de la acest moment arată că debutul lunii decembrie va…

Aproape 50 de ucraineni, protejați cu permise temporare

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Numărul refugiaților din Ucraina care ne-au trecut granița în ultimele 24 de ore luate în calcul la raportare a rămas relativ constant raportat la intervalul precedent.În privința intrărilor în țară, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 391 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de…

Elevii de la CNMK, în vizită pe „șantierul” unui cotidian

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Viitorii absolvenți ai profilului Filologie - intensiv engleză de la Colegiul Național "Mihail Kogălniceanu" au avut ocazia să descopere tainele profesiei de jurnalist și "șantierul" unui cotidian. Elevii din clasa a XII-a A, împreună cu profesoara coordonatoare Vali Crăciun, au vizitat sediul cotidianului "Viața liberă", luni, 21 noiembrie 2022, curioși…

Zeci de cereri pentru locuri de parcare, respinse. Cinci zile pentru contestaţii

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Etapa VI - Mazepa I, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18 și Micro 21, un număr de 93 de cereri au fost declarate respinse, din care 38 de dosare…

Un șofer beat a intrat într-un gard din stâlpi ornamentali

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
Un șofer, în vârstă de 36 de ani, a provocat un accident soldat doar cu pagube materiale, pe fondul alcoolului. Polițiștii au fost sesizați de trecători că un accident s-ar fi produs pe strada Calea Galați. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirmă și…

Și-a pus capăt zilelor în curtea casei

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
Un bărbat din județul Galați și-a pus capăt zilelor marți dimineață. Acesta a fost găsit fără suflare într-o anexă a gospodăriei sale chiar de partenera de viață. La fața locului a fost chemată ambulanța, însă manevrele de resuscitare efectuate personalul medical s-au dovedit a fi zadarnice. Aceștia nu au mai…

Iaurt contaminat cu plastic, retras din magazinele Lidl

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
Două sortimente de iaurt sunt retrase din magazinele Lidl, din cauza unor suspiciuni de „contaminare cu un corp”, informează Mediafax. Potrivit ANSVSA, este vorba despre Pilos Iaurt natur 3.5% grăsime de 1 kilogram și Pilos Iaurt natur 1.5% grăsime, tot de 1 kilogram. Motivul retragerii este că iaurtul e contaminat…

Pensiile cresc cu 12,5 la sută, de la 1 ianuarie

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
Liderii Coaliției au convenit, luni seara, ca de la 1 ianuarie să crească punctul de pensie cu 12,5%, iar de două ori pe an să se acorde ajutoare sociale pentru pensionarii cu pensiile mai mici de 3.000 de lei. Vor crește și alocațiile copiilor, cu 5,1%. Măsurile decise de coaliția…
Pagina 93 din 816